Umblarea cu Dumnezeu. Religie practică – John C. Ryle

40,00 lei

Descriere

Ryle merită să fie citit pentru mai multe considerente. În primul rând, el este întotdeauna biblic, nu doar pentru că citează Scriptura, ci pentru că își îmbibă în ea atât de bine învățăturile încât tot ce spune vine din Scriptură. În al doilea rând, el relaționează totul la lucrarea de mântuire a Domnului nostru Isus Cristos și nu permite niciodată cititorului să uite că răspunsul potrivit harului este recunoștința și schimbarea stilului de viață. În al treilea rând, Ryle este extraordinar de practic. El enunță principii și demonstrează aplicarea lor în viața de zi cu zi. În al patrulea rând, el se ocupă de subiecte care sunt de foarte multe ori neglijate, dar care sunt de o relevanță perpetuă pentru creștin, cum ar fi, de exemplu, aut-oexaminarea și atitudinea creștinului față de lume.

  • Un studiu devoţional despre religia practică sau trăirea vieţii de credinţă în sfinţenie.
  • Învăţăturile lui Ryle sunt profund biblice
  • Relaţionează totul la lucrarea de mântuire a Domnului Isus Cristos
  • Răspunsul nostru, potrivit harului, trebuie să fie recunoştinţa şi schimbarea stilului de viaţă
  • Ryle este foarte practic. El enunţă principii  şi demonstrează aplicarea lor în viaţa de zi cu zi



CUPRINS

Cuvânt înainte 9

1 Auto-examinarea
2 Efortul
3 Realitatea
4 Rugăciunea
5 Citirea Bibliei
6 Dragostea
7 Zelul
8 Fericirea
9 Formalitatea
10 Lumea
11 Bogăția și sărăcia
12 Prietenul cel mai bun
13 Îmbolnăvirea
14 Familia lui Dumnezeu
15 Moștenitori ai lui Dumnezeu
16 Marea adunare
17 Marea despărțire
18 Veșnicia
Anexă – Ziua Domnului

Cod produs: C2797-1756891840 Categorie Brand:

Ai nevoie de ajutor? Contactează-ne!

Recenzii oferite de clienți pentru RVE Oradea

Te-ar putea interesa și...

Prețul inițial a fost: 29,00 lei.Prețul curent este: 25,00 lei.

Explorează gama noastră completă

guest
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Feedbackuri inline
Vezi toate comentariile
rve oradea sediu
Fii parte din lucrarea RVE Oradea

Susține Radio Vocea Evangheliei!

Radio Vocea Evangheliei Oradea este un post de radio creștin, contemporan și echilibrat, care transmite un mesaj relevant și practic, aducând Evanghelia românilor oriunde s-ar afla.

Prin emisiunile RVE, ascultătorii găsesc liniște sufletească, bucurie, speranță și dragoste – un sprijin spiritual constant în viața de zi cu zi.

Credem că fiecare suflet contează. De aceea, ne dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu un mesaj care poate transforma vieți. Și tu poți fi parte din această lucrare!

Produse cu preț redus

Alte articole aflate acum la reducere

Acces rapid la inspirație și muzică creștină

Ascultă RVE Oradea oriunde te-ai afla!

Cu aplicația noastră mobilă, poți fi alături de Radio Vocea Evangheliei pe smartphone și tabletă, în orice moment. Ascultă emisiuni inspirate, melodii creștine, știri, predici și cuvinte de încurajare, toate la un click distanță.

Descarcă acum aplicația gratuită din Google Play sau App Store și adu mai aproape comorile spirituale pentru sufletul tău!

Cerc
RVE aplicație