27. Văzându-L pe Hristos răstignit
28. Concluzie
Fragmente sugestive
Ce adevăr mângâietor! Când vedem unica suficiență a lui Hristos, vedem dragostea neclintită a lui Dumnezeu. „Și dragostea stă nu în faptul că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și L-a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4:10). Datorită dragostei Sale, El a lăsat o cunună glorioasă și a umblat în firea noastră. Datorită dragostei Sale, a fost flămând, însetat și obosit. Datorită dragostei Sale, a fost întristat până la moarte. Datorită dragostei Sale, a fost trădat, arestat și condamnat. Datorită dragostei Sale, a fost încoronat cu spini, bătut cu biciul și străpuns de cuie. Datorită dragostei Sale, a atârnat pe o cruce a rușinii, purtând vina noastră. Datorită dragostei Sale, „S-a dat pe Sine Însuși la moarte” (Is. 53:12). Răstignirea lui Hristos este manifestarea publică a dragostei lui Dumnezeu pentru noi. El e Tatăl nostru, care ne iubește nespus. John Owen scrie așa: „Orice altă descoperire a lui Dumnezeu, în afară de aceasta, va determina sufletul să fugă de El; dar dacă inima e absorbită de eminența dragostei Tatălui, nu are cum să nu fie copleșită, cucerită și îndrăgostită de El… Concentrați-vă gândurile asupra acestei dragoste eterne, gratuite și roditoare a Tatălui și veți vedea că inima voastră va ajunge să se desfăteze în El”.
„Dumnezeu nu ne iubește pentru că suntem încântători. Dumnezeu ne iubește fiindcă Hristos este încântător. El ne iubește în Hristos”. (Sproul)
Dumnezeu nu încununează nimic altceva în noi decât propriul har. (Augustin)
Primul efect este cunoașterea lui Dumnezeu. Hristos este „strălucirea slavei Lui și întipărirea Ființei Lui” (Evrei 1:3), și El este „chipul Dumnezeului Celui nevăzut” (Col. 1:15). Pavel spune că atunci când Dumnezeu strălucește în inimile noastre prin lumina Evangheliei, slava Lui se vede „pe chipul lui Isus Hristos” (2 Cor. 4:6). Înțelepciunea, puterea și bunătatea lui Dumnezeu sunt mai deplin manifestate în Hristos decât în creație. La creație, Adam (un simplu om) a fost capul nostru, însă în starea de har, Hristos (Dumnezeu și om) este Capul nostru. La creație, primim viață naturală care se susține prin hrană, însă în Hristos primim viață spirituală care e veșnic păstrată prin lucrarea Duhului Sfânt. Așa cum soția lui Adam a fost os din oasele lui și carne din carnea sa (Gen. 2:23), la fel soția lui Hristos e os din oasele Lui și carne din carnea Lui (Ef. 5:30). Lucrul acesta e adevărat într-o manieră mai excelentă fiindcă atunci când se naște din nou, orice persoană se naște din meritul și eficacitatea sângelui care a curs din coasta lui Hristos. La creație, Dumnezeu face viață din nimic, dar în Hristos, El scoate viață din moarte și preschimbă moartea însăși în viață. În Lege e prezentată și revelată dreptatea lui Dumnezeu, dar în Hristos vedem dreptatea și mila perfecte ale lui Dumnezeu descoperite pe deplin. De asemenea, vedem dreptatea și mila reconciliate. În Hristos vedem lungimea, lățimea, înălțimea și adâncimea dragostei lui Dumnezeu (Ef. 3:18-19), prin faptul că făgăduiește să-Și iubească oamenii cu aceeași dragoste cu care Îl iubește pe Hristos (Ioan 17:23).
Sentimentul întristării și al durerii sunt compatibile cu răbdarea, fiindcă religia creștină nu înlătură aceste sentimente, ci le temperează aducându-le în supunere față de voia lui Dumnezeu când stăm sub cruce.
Credința și o conștiință curată sunt mai prețioase decât sângele inimii noastre. De aceea, dacă e nevoie, trebuie să ne asemănăm cu Hristos chiar și în durerile morții.
Cunoașterea care nu ne schimbă și nu ne îndreaptă emoțiile către El e doar o cunoaștere mentală.
Când ești în durere sau bolnav, gândește-te cât de ușoare sunt acestea în comparație cu agonia și sudoarea de sânge, cu spinii și cuiele lui Hristos. Când ți se greșește prin cuvânt sau faptă, întoarce-ți ochii la cruce, gândește-te cu câtă blândețe a suferit El în tăcere toate abuzurile și S-a rugat pentru cei ce L-au răstignit. Când ești ispitit de mândrie, gândește-te la felul în care Hristos a fost disprețuit, batjocorit și condamnat. Când mânia și răutatea îți aprind inima, gândește-te la felul în care Hristos S-a dat pe Sine ca să-Și salveze dușmanii, chiar și atunci când ei L-au tratat cu cea mai mare cruzime posibilă. Gândurile tale vor fi liniștite prin aceste meditații, amestecate cu credință.
Nu trebuie să căutăm să-L cunoaștem pe Dumnezeu altfel decât în Hristos. Orice ne închipuim noi despre Dumnezeu, separat de Hristos, este un idol al minții noastre.
Majoritatea protestanților nu reușesc să-L cunoască pe Hristos cu adevărat. Cum așa? În primul rând, mărturisesc că El e Mântuitorul lor, dar în același timp, insistă asupra faptului că le tolerează păcatele. Umblă pe căi rele, și totuși se conving singuri că Dumnezeu e îndurător și că Hristos i-a eliberat de moarte și de condamnare. În al doilea rând, ei presupun că o simplă cunoaștere a suferințelor lui Hristos pentru iertarea păcatelor este suficientă. Dar nu au nicio considerație față de puterea morții lui Hristos de a mortifica păcatul sau față de exemplul binecuvântat al suferinței Lui. În ultimul rând, se mulțumesc să Îl cunoască pe Hristos ca Răscumpărător al lor, dar nu caută deloc să simtă beneficiul patimii Sale în orice situație din viață.
